Ștefan Radu se află la Lazio din 2008, perioadă în care a ajuns căpitanul formației romane și a câștigat de două ori Cupa Italiei și o dată Supercupa. După șase ani petrecuți pe Olimpico, fundașul în vârstă de 27 de ani își dorește o nouă provocare.
Manchester United, Tottenham, Wolfsburg și Werder s-au interesat până acum de serviciile românului, dar se pare că Radu are șanse importante să continue tot în Serie A. Potrivit publicației La Nazione, Fiorentina îl dorește pe fundașul stânga și pentru a-l achiziționa la un preț rezonabil dorește să-l includă în tranzacție pe Josip Ilicic, un mijlocaș ofensiv în vârstă de 26 de ani. Conform sursei citate, Montella l-a dorit pe Radu încă de anul trecut, dar nu a putut să obțină acordul celor de la Lazio.
De această dată, demersul său este înlesnit chiar de jucător care a cerut conducerii clubului să-l lase să plece în această pauză competițională. Președintele clubului Lazio Roma, Claudio Lotito, a fixat prețul de vânzare al jucătorului român la 15 milioane de euro.
Lazio l-a achiziționat pe Ștefan Radu în iarna anului 2008 de la Dinamo București. Transferat inițial sub formă de împrumut, gruparea italiană l-a achiziționat definitiv după șase luni, pentru o sumă totală de 5,4 milioane de euro. Jucătorul român mai are contract cu Lazio Roma până în vara anului 2016.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER